Cum intră omul în Biserică?

De ce Biserica nu este niciodată închisă? Pentru că închisă poate fi clădirea bisericii, dar Biserica este Hristos. Este comuniunea vie a omului cu Dumnezeu. De aceea omul intră în Biserică nu doar atunci când trece pragul templului. El intră în ea deja din clipa în care apare dorința de a merge la Dumnezeu. Chiar și gândul: „vreau să intru în biserică”, „vreau să mă rog”, „am nevoie de Dumnezeu” - este deja o mișcare a sufletului către Hristos. Și dacă omul a ajuns la biserică, chiar dacă ușile sunt închise, nu se poate spune că a rămas în afara Bisericii. Pentru că el a venit acolo cu inima. Ceva l-a atras spre Dumnezeu. Iar dacă omul este atras spre Dumnezeu, înseamnă că el este deja aproape de El.

Hristos nu Se închide de om cu un lacăt. Totul începe înăuntru. Din momentul în care sufletul, în toată agitația vieții, începe dintr-odată să-L caute pe Hristos. Și este foarte important să înțelegem asta: dacă omul este atras spre biserică, înseamnă că sufletul lui încă este viu. Chiar dacă omul este păcătos, chiar dacă nu a mai fost de mult la biserică, chiar dacă îi este greu sau rușine să vină - însăși dorința de a merge la Dumnezeu arată deja că Dumnezeu îi atinge inima. Pentru că omul nu începe singur să-L caute pe Dumnezeu, dacă Dumnezeu nu îl cheamă mai întâi.

Dar aici există și o altă parte, mult mai serioasă. De ce se întâmplă atunci ca pentru un om Biserica să devină închisă? Pentru că Biserica nu se închide prin ușile templului, ci prin starea inimii omului. Când omul nu mai este atras spre Dumnezeu, când nu mai vrea să se roage, nu mai vrea să meargă la biserică, nu mai vrea să fie aproape de Hristos - atunci începe să iasă din Biserică. Mai întâi înăuntrul lui, iar apoi și prin toată viața sa. Și asta se întâmplă treptat. La început omul amână rugăciunea, apoi amână biserica, apoi se obișnuiește să trăiască fără Dumnezeu, iar după aceea și sufletul începe să se răcească. Și atunci chiar și o biserică deschisă i se pare omului străină și inutilă.

Cel mai înfricoșător nu este atunci când biserica este încuiată. Cel mai înfricoșător este atunci când inima este închisă pentru Hristos. Pentru că atât timp cât omul mai este atras măcar puțin spre biserică - încă totul este viu. Atât timp cât are dorința să se roage, să vină la biserică, să stea înaintea lui Dumnezeu - Biserica este deschisă pentru el. Și de această dorință omul trebuie să se țină. Să nu o amâne, să nu o înăbușe cu griji și obiceiuri. Pentru că prin această dorință Dumnezeu îl cheamă pe om la Sine. Biserica nu îi este necesară omului doar ca tradiție sau obicei. Omul are nevoie de Hristos. Iar Biserica este locul unde sufletul învață din nou să trăiască alături de Dumnezeu.

Luna iunie este vremea muncii grele la câmp, în vii și în grădini. În sat, ziua începe devreme și se termină târziu. Omul obosește din cauza căldurii și a muncii, dar tocmai atunci simte cel mai mult nevoia de ajutorul lui Dumnezeu, de sănătate și de sprijin sufletesc. De aceea, Biserica a învățat întotdeauna că, pe lângă grija pentru munca pământească, omul trebuie să aibă grijă și de sufletul său.

Una dintre cele mai importante Taine ale Bisericii Ortodoxe este Sfântul Maslu. Nu este doar un obicei „pentru sănătate”, ci o Taină sfântă, întemeiată încă de sfinții apostoli. În Epistola Sfântului Apostol Iacov se spune: „Este bolnav cineva între voi? Să cheme preoții Bisericii și să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului.”

În timpul Sfântului Maslu se citesc șapte Apostole, șapte Evanghelii și șapte rugăciuni speciale. Prin ele, Biserica se roagă lui Dumnezeu să dăruiască omului iertarea păcatelor, liniște sufletească și vindecare trupească. Ungerea cu untdelemnul sfințit este semnul milei și harului lui Dumnezeu. Din cele mai vechi timpuri, untdelemnul a fost simbol al vindecării, al păcii și al binecuvântării dumnezeiești.

Este foarte important ca omul să se pregătească înainte de a participa la această Taină. Nu întâmplător Sfântul Maslu se săvârșește cel mai des în timpul posturilor. Postul îl ajută pe om să se curețe trupește și sufletește, să se smerească și să-și îndrepte gândurile către Dumnezeu. Atunci când omul postește, se roagă și încearcă să trăiască creștinește, primește mai vrednic harul lui Dumnezeu.

Tradiția ortodoxă învață că la fiecare Taină trebuie să venim cu inimă curată. Aceasta înseamnă să ne împăcăm cu aproapele nostru, să lăsăm deoparte ura și invidia, să cerem iertare și să ne pocăim pentru păcatele noastre. Sfântul Maslu nu este o lucrare magică, ci întâlnirea omului cu mila lui Dumnezeu prin credință și rugăciune.

Strămoșii noștri au înțeles bine importanța acestor rânduieli duhovnicești. Deși viața lor era mult mai grea decât a noastră, ei țineau posturile, mergeau la biserică și participau la Sfintele Taine cu evlavie și frică de Dumnezeu. Munceau din greu la câmp fără mijloacele și ușurințele de astăzi, dar, în ciuda oboselii, găseau timp și putere pentru rugăciune și viață duhovnicească.

Astăzi omul se justifică adesea prin lipsa timpului și prin oboseală. Însă exemplul bătrânilor ne arată că acolo unde există credință există și dorința de a urma calea lui Dumnezeu. Ei trăiau cu gândul că fără ajutorul lui Dumnezeu nici munca nu este binecuvântată și nici casa nu poate avea adevărata pace.

De aceea și astăzi este important să păstrăm tradițiile ortodoxe nu din obișnuință, ci cu înțelegere și recunoștință. Bunicii și străbunicii noștri ne-au lăsat nu doar pământ și case, ci și credința care a sprijinit poporul nostru în vremuri grele. După învățătura creștină, ei se roagă pentru noi înaintea lui Dumnezeu și se bucură atunci când urmașii lor nu uită Biserica și tradițiile creștine.

Sfântul Maslu rămâne și astăzi izvor de putere sufletească, speranță și mângâiere pentru fiecare credincios. El ne amintește că, oricât de grea ar fi viața, omul nu este singur atunci când trăiește cu credință, rugăciune și nădejde în Dumnezeu.

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh!

Iubiți frați și surori întru Domnul!

Astăzi Sfânta Biserică prăznuiește Duminica a 2-a după Cincizecime și face pomenirea marelui plăcut al lui Dumnezeu, Sfântul Drept Ioan de Kronstadt. Pentru noi, această zi este deosebită și pentru faptul că a trecut deja prima săptămână a Postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel. De obicei, prima săptămână este cea mai grea. Omul începe să se înfrâneze de la anumite bucate, se străduiește să se roage mai mult, să participe mai des la slujbele bisericii și să lupte cu obiceiurile sale rele. Dar acum primul și cel mai greu pas a fost deja făcut.

De aceea este bine să ne oprim astăzi și să ne întrebăm: ce s-a schimbat în sufletul nostru în această săptămână? Am devenit mai buni? Mai răbdători? Îi judecăm mai puțin pe cei din jur? Sau am schimbat doar mâncarea, iar inima a rămas aceeași?

Săptămâna trecută am vorbit despre faptul că cel mai important lucru în timpul postului este să nu ne „mâncăm” unii pe alții. Aceste cuvinte par simple, dar dacă privim cu atenție la viața noastră, fiecare dintre noi va vedea cât de des îi rănim pe cei din jur prin cuvintele noastre. Unul rănește prin grosolănie, altul prin judecată, altul prin ironie, iar altul prin nemulțumire permanentă. Uneori un singur cuvânt rău lasă o rană în suflet pentru mulți ani.

Sfântul Apostol Pavel îi avertiza pe creștini: „Dacă vă mușcați și vă mâncați unii pe alții, luați seama să nu fiți nimiciți unii de alții.” Cât de actuale sunt aceste cuvinte și astăzi! Câte familii suferă nu din cauza sărăciei sau a bolilor, ci din lipsa dragostei și a cuvintelor bune. Câți vecini trăiesc ani întregi în vrajbă. Câte rude încetează să mai vorbească între ele din pricina unor supărări vechi.

Dar tocmai pentru vindecarea acestor boli sufletești ne-a fost dăruit postul.

Astăzi îl pomenim pe Sfântul Drept Ioan de Kronstadt. Mii de oameni veneau la el pentru ajutor. Prin rugăciunile sale se vindecau bolnavi, cei deznădăjduiți primeau putere, iar cei întristați aflau mângâiere. Oameni din toate colțurile Rusiei veneau la el, pentru că știau că Dumnezeu lucrează prin robul Său credincios.

Dar dacă privim cu atenție la viața Sfântului Ioan, vom vedea că el nu vindeca doar bolile trupești. Mai întâi de toate, el vindeca bolile sufletului. Îi învăța pe oameni pocăința, dragostea și smerenia. Îi învăța să-și vadă propriile păcate înainte de a le vedea pe ale altora. El spunea că inima omului trebuie să devină un templu al lui Dumnezeu, nu un loc al răutății, al invidiei și al mâniei.

Fraților și surorilor!

Fiecare dintre noi știe cum se luptă cu buruienile din grădină. Dacă nu sunt smulse la timp, ele cresc repede și înăbușă plantele bune. După un timp, nici nu mai poți deosebi unde era cultura bună și unde este buruiana. La fel se întâmplă și în sufletul omului.

O supărare mică se poate transforma într-o mare vrajbă. O simplă iritare poate deveni mânie permanentă. Un cuvânt rău poate distruge o prietenie de mulți ani. De aceea creștinul trebuie să vegheze asupra inimii sale așa cum un gospodar bun își îngrijește grădina.

Cât timp buruiana este mică, ea poate fi smulsă ușor. Cât timp supărarea este la început, ea poate fi iertată mai ușor. Cât timp mânia nu a pus stăpânire pe inimă, ea poate fi biruită prin rugăciune. Dar dacă lăsăm toate acestea să crească, buruienile păcatului vor umple întregul suflet.

De aceea există postul.

Postul nu este o pedeapsă și nici o povară. Postul este o clinică duhovnicească. Dumnezeu, ca un Doctor iubitor, ne oferă acest timp pentru a ne opri, a privi înăuntrul nostru și a începe vindecarea. Rugăciunea devine doctorie pentru minte. Pocăința devine doctorie pentru conștiință. Iertarea devine doctorie pentru inimă. Faptele bune devin doctorie împotriva egoismului și nepăsării.

Prima săptămână a postului a trecut deja. Dar mai este încă destul timp pentru a îndrepta ceea ce nu am reușit să îndreptăm. Dacă ne-am certat cu cineva, să ne împăcăm. Dacă am supărat pe cineva, să cerem iertare. Dacă am judecat pe cineva, să începem să ne rugăm pentru acea persoană. Dacă purtăm în suflet răni vechi, să le aducem înaintea lui Hristos, pentru că numai El poate vindeca pe deplin inima omului.

Să-l rugăm astăzi pe Sfântul Drept Ioan de Kronstadt să ne ajute și pe noi să devenim oameni sănătoși duhovnicește. Sănătatea trupească este importantă, dar și mai importantă este curăția sufletului, pacea inimii și credința vie.

Fie ca, prin rugăciunile Sfântului Drept Ioan de Kronstadt, Domnul să ne întărească în postul pe care îl continuăm. Fie ca El să ne ajute să nu ne mușcăm și să nu ne judecăm unii pe alții. Fie ca El să ne învețe să păstrăm pacea în familiile noastre, bunătatea în cuvinte și dragostea în inimile noastre. Și fie ca acest post să devină pentru fiecare dintre noi un timp al adevăratei vindecări sufletești, pentru ca să întâmpinăm praznicul Sfinților Apostoli Petru și Pavel înnoiți, împăcați și întăriți duhovnicește.

Amin.

În vremea noastră se aud tot mai des aceleași cuvinte din partea oamenilor: „Nu am liniște în casă”, „Copiii s-au îndepărtat”, „Sunt mereu bolnav”, „Nimic nu merge bine”, „Trăiesc sub o povară grea”. Mulți încearcă să-și explice necazurile prin întâmplări, prin invidia altora sau prin greutățile vieții. Însă Sfânta Biserică ne amintește că omul nu este alcătuit doar din trup, ci și din suflet, și de aceea are nevoie nu doar de ajutor pământesc, ci mai ales de ajutorul lui Dumnezeu.

Sfântul Vasile cel Mare, unul dintre cei mai mari Părinți ai Bisericii Ortodoxe, a lăsat în urmă rugăciuni speciale prin care Biserica, de-a lungul secolelor, îi ajută pe oameni în lupta duhovnicească. Aceste rugăciuni nu sunt simple cuvinte omenești, ci rodul unei vieți sfinte, al postului și al nevoinței duhovnicești a acestui mare sfânt. De aceea, și astăzi credincioșii aleargă cu evlavie la ele, cerând de la Domnul izbăvire de tot răul, de ispitele diavolești, de frică, tulburare și boli sufletești.

Așa cum omul își îngrijește casa, reparând acoperișul înainte de ploaie și întărind gardul înainte să cadă, tot astfel trebuie îngrijită și sufletul la timp. Nu este înțelept să aștepți necazul mare ca să începi să te rogi. Mult mai bine este să trăiești permanent sub acoperământul harului lui Dumnezeu.

Din păcate, astăzi mulți oameni trăiesc fără spovedanie, fără Sfânta Împărtășanie și fără participare regulată la biserică. Ani întregi nu se roagă, iar apoi se miră de ce nu este pace în familie, de ce copiii se îndepărtează de părinți și de ce în suflet apare neliniștea. Sufletul lăsat fără hrană duhovnicească slăbește, asemenea unui ogor nelucrat.

O mare îngrijorare este faptul că tot mai mulți oameni aleargă la ghicitori, vrăjitori și așa-ziși „vindecători”. În loc de ajutor, adesea primesc o povară și mai mare asupra sufletului. Biserica a învățat întotdeauna că nici o magie și nici o lucrare întunecată nu poate ajuta omul, deoarece răul nu poate vindeca răul.

De aceea, creștinii ortodocși au căutat dintotdeauna să participe la rugăciunile Bisericii pentru sănătate, binecuvântare și ocrotire de tot răul. În mod deosebit, este importantă participarea la slujbele și rugăciunile care se săvârșesc în mănăstiri, unde rugăciunea neîncetată se înalță către Dumnezeu pentru toată lumea.

Când omul vine cu credință și pocăință într-o sfântă mănăstire, când dă pomelnice pentru cei vii și adormiți, când participă la rugăciunea comună, se spovedește și se împărtășește, Dumnezeu îi dăruiește ajutorul Său. Adesea se schimbă împrejurările vieții, alteori se aduce vindecare, dar cel mai important este că se schimbă omul din interior: sufletul își recapătă pacea, se întărește credința și apare nădejdea.

Rugăciunile Sfântului Vasile cel Mare nu sunt o lucrare magică. Puterea lor vine din harul lui Dumnezeu, care lucrează prin credința Bisericii și prin sfințenia marelui ierarh. De aceea, aceste rugăciuni trebuie primite cu evlavie, pocăință și dorință sinceră de îndreptare a vieții.

Fiecărui creștin ortodox îi este de folos să vină cât mai des la biserica lui Dumnezeu, mai ales sâmbăta și duminica, să participe la Sfânta Liturghie, la rugăciunile pentru sănătate și pentru ocrotire de tot răul, să-și aducă copiii și nepoții și să ceară binecuvântare pentru familie, casă și toate treburile vieții.

Pacea pe care o dă Domnul nu poate fi cumpărată cu bani și nu poate fi găsită în plăcerile lumii. Ea vine prin rugăciune, prin viața bisericească, prin pocăință și credință vie.

De aceea, Sfânta Biserică cheamă din nou și din nou pe fiii săi să nu se îndepărteze de Dumnezeu, ci să caute ajutorul Lui, cât încă este timp, pentru ca harul lui Dumnezeu să păzească familiile noastre, să întărească inimile și să ne apere de tot răul.

De asemenea, Mănăstirea Sfântul Arhanghel din satul Rămazan îi invită pe toți credincioșii ortodocși ca în fiecare sâmbătă și duminică să participe la rugăciunile pentru sănătate și pentru ocrotire de tot răul. Veniți împreună cu familiile voastre, aduceți copiii și nepoții, pomeniți numele celor vii și adormiți. Rugăciunea comună a Bisericii are o mare putere atunci când este făcută cu credință și nădejde în ajutorul lui Dumnezeu. Să nu amânăm apropierea de Dumnezeu, pentru că timpul potrivit pentru suflet este întotdeauna acum.