În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh!

Iubiți frați și surori întru Domnul!

Astăzi Sfânta Biserică prăznuiește Duminica a 2-a după Cincizecime și face pomenirea marelui plăcut al lui Dumnezeu, Sfântul Drept Ioan de Kronstadt. Pentru noi, această zi este deosebită și pentru faptul că a trecut deja prima săptămână a Postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel. De obicei, prima săptămână este cea mai grea. Omul începe să se înfrâneze de la anumite bucate, se străduiește să se roage mai mult, să participe mai des la slujbele bisericii și să lupte cu obiceiurile sale rele. Dar acum primul și cel mai greu pas a fost deja făcut.

De aceea este bine să ne oprim astăzi și să ne întrebăm: ce s-a schimbat în sufletul nostru în această săptămână? Am devenit mai buni? Mai răbdători? Îi judecăm mai puțin pe cei din jur? Sau am schimbat doar mâncarea, iar inima a rămas aceeași?

Săptămâna trecută am vorbit despre faptul că cel mai important lucru în timpul postului este să nu ne „mâncăm” unii pe alții. Aceste cuvinte par simple, dar dacă privim cu atenție la viața noastră, fiecare dintre noi va vedea cât de des îi rănim pe cei din jur prin cuvintele noastre. Unul rănește prin grosolănie, altul prin judecată, altul prin ironie, iar altul prin nemulțumire permanentă. Uneori un singur cuvânt rău lasă o rană în suflet pentru mulți ani.

Sfântul Apostol Pavel îi avertiza pe creștini: „Dacă vă mușcați și vă mâncați unii pe alții, luați seama să nu fiți nimiciți unii de alții.” Cât de actuale sunt aceste cuvinte și astăzi! Câte familii suferă nu din cauza sărăciei sau a bolilor, ci din lipsa dragostei și a cuvintelor bune. Câți vecini trăiesc ani întregi în vrajbă. Câte rude încetează să mai vorbească între ele din pricina unor supărări vechi.

Dar tocmai pentru vindecarea acestor boli sufletești ne-a fost dăruit postul.

Astăzi îl pomenim pe Sfântul Drept Ioan de Kronstadt. Mii de oameni veneau la el pentru ajutor. Prin rugăciunile sale se vindecau bolnavi, cei deznădăjduiți primeau putere, iar cei întristați aflau mângâiere. Oameni din toate colțurile Rusiei veneau la el, pentru că știau că Dumnezeu lucrează prin robul Său credincios.

Dar dacă privim cu atenție la viața Sfântului Ioan, vom vedea că el nu vindeca doar bolile trupești. Mai întâi de toate, el vindeca bolile sufletului. Îi învăța pe oameni pocăința, dragostea și smerenia. Îi învăța să-și vadă propriile păcate înainte de a le vedea pe ale altora. El spunea că inima omului trebuie să devină un templu al lui Dumnezeu, nu un loc al răutății, al invidiei și al mâniei.

Fraților și surorilor!

Fiecare dintre noi știe cum se luptă cu buruienile din grădină. Dacă nu sunt smulse la timp, ele cresc repede și înăbușă plantele bune. După un timp, nici nu mai poți deosebi unde era cultura bună și unde este buruiana. La fel se întâmplă și în sufletul omului.

O supărare mică se poate transforma într-o mare vrajbă. O simplă iritare poate deveni mânie permanentă. Un cuvânt rău poate distruge o prietenie de mulți ani. De aceea creștinul trebuie să vegheze asupra inimii sale așa cum un gospodar bun își îngrijește grădina.

Cât timp buruiana este mică, ea poate fi smulsă ușor. Cât timp supărarea este la început, ea poate fi iertată mai ușor. Cât timp mânia nu a pus stăpânire pe inimă, ea poate fi biruită prin rugăciune. Dar dacă lăsăm toate acestea să crească, buruienile păcatului vor umple întregul suflet.

De aceea există postul.

Postul nu este o pedeapsă și nici o povară. Postul este o clinică duhovnicească. Dumnezeu, ca un Doctor iubitor, ne oferă acest timp pentru a ne opri, a privi înăuntrul nostru și a începe vindecarea. Rugăciunea devine doctorie pentru minte. Pocăința devine doctorie pentru conștiință. Iertarea devine doctorie pentru inimă. Faptele bune devin doctorie împotriva egoismului și nepăsării.

Prima săptămână a postului a trecut deja. Dar mai este încă destul timp pentru a îndrepta ceea ce nu am reușit să îndreptăm. Dacă ne-am certat cu cineva, să ne împăcăm. Dacă am supărat pe cineva, să cerem iertare. Dacă am judecat pe cineva, să începem să ne rugăm pentru acea persoană. Dacă purtăm în suflet răni vechi, să le aducem înaintea lui Hristos, pentru că numai El poate vindeca pe deplin inima omului.

Să-l rugăm astăzi pe Sfântul Drept Ioan de Kronstadt să ne ajute și pe noi să devenim oameni sănătoși duhovnicește. Sănătatea trupească este importantă, dar și mai importantă este curăția sufletului, pacea inimii și credința vie.

Fie ca, prin rugăciunile Sfântului Drept Ioan de Kronstadt, Domnul să ne întărească în postul pe care îl continuăm. Fie ca El să ne ajute să nu ne mușcăm și să nu ne judecăm unii pe alții. Fie ca El să ne învețe să păstrăm pacea în familiile noastre, bunătatea în cuvinte și dragostea în inimile noastre. Și fie ca acest post să devină pentru fiecare dintre noi un timp al adevăratei vindecări sufletești, pentru ca să întâmpinăm praznicul Sfinților Apostoli Petru și Pavel înnoiți, împăcați și întăriți duhovnicește.

Amin.

În vremea noastră se aud tot mai des aceleași cuvinte din partea oamenilor: „Nu am liniște în casă”, „Copiii s-au îndepărtat”, „Sunt mereu bolnav”, „Nimic nu merge bine”, „Trăiesc sub o povară grea”. Mulți încearcă să-și explice necazurile prin întâmplări, prin invidia altora sau prin greutățile vieții. Însă Sfânta Biserică ne amintește că omul nu este alcătuit doar din trup, ci și din suflet, și de aceea are nevoie nu doar de ajutor pământesc, ci mai ales de ajutorul lui Dumnezeu.

Sfântul Vasile cel Mare, unul dintre cei mai mari Părinți ai Bisericii Ortodoxe, a lăsat în urmă rugăciuni speciale prin care Biserica, de-a lungul secolelor, îi ajută pe oameni în lupta duhovnicească. Aceste rugăciuni nu sunt simple cuvinte omenești, ci rodul unei vieți sfinte, al postului și al nevoinței duhovnicești a acestui mare sfânt. De aceea, și astăzi credincioșii aleargă cu evlavie la ele, cerând de la Domnul izbăvire de tot răul, de ispitele diavolești, de frică, tulburare și boli sufletești.

Așa cum omul își îngrijește casa, reparând acoperișul înainte de ploaie și întărind gardul înainte să cadă, tot astfel trebuie îngrijită și sufletul la timp. Nu este înțelept să aștepți necazul mare ca să începi să te rogi. Mult mai bine este să trăiești permanent sub acoperământul harului lui Dumnezeu.

Din păcate, astăzi mulți oameni trăiesc fără spovedanie, fără Sfânta Împărtășanie și fără participare regulată la biserică. Ani întregi nu se roagă, iar apoi se miră de ce nu este pace în familie, de ce copiii se îndepărtează de părinți și de ce în suflet apare neliniștea. Sufletul lăsat fără hrană duhovnicească slăbește, asemenea unui ogor nelucrat.

O mare îngrijorare este faptul că tot mai mulți oameni aleargă la ghicitori, vrăjitori și așa-ziși „vindecători”. În loc de ajutor, adesea primesc o povară și mai mare asupra sufletului. Biserica a învățat întotdeauna că nici o magie și nici o lucrare întunecată nu poate ajuta omul, deoarece răul nu poate vindeca răul.

De aceea, creștinii ortodocși au căutat dintotdeauna să participe la rugăciunile Bisericii pentru sănătate, binecuvântare și ocrotire de tot răul. În mod deosebit, este importantă participarea la slujbele și rugăciunile care se săvârșesc în mănăstiri, unde rugăciunea neîncetată se înalță către Dumnezeu pentru toată lumea.

Când omul vine cu credință și pocăință într-o sfântă mănăstire, când dă pomelnice pentru cei vii și adormiți, când participă la rugăciunea comună, se spovedește și se împărtășește, Dumnezeu îi dăruiește ajutorul Său. Adesea se schimbă împrejurările vieții, alteori se aduce vindecare, dar cel mai important este că se schimbă omul din interior: sufletul își recapătă pacea, se întărește credința și apare nădejdea.

Rugăciunile Sfântului Vasile cel Mare nu sunt o lucrare magică. Puterea lor vine din harul lui Dumnezeu, care lucrează prin credința Bisericii și prin sfințenia marelui ierarh. De aceea, aceste rugăciuni trebuie primite cu evlavie, pocăință și dorință sinceră de îndreptare a vieții.

Fiecărui creștin ortodox îi este de folos să vină cât mai des la biserica lui Dumnezeu, mai ales sâmbăta și duminica, să participe la Sfânta Liturghie, la rugăciunile pentru sănătate și pentru ocrotire de tot răul, să-și aducă copiii și nepoții și să ceară binecuvântare pentru familie, casă și toate treburile vieții.

Pacea pe care o dă Domnul nu poate fi cumpărată cu bani și nu poate fi găsită în plăcerile lumii. Ea vine prin rugăciune, prin viața bisericească, prin pocăință și credință vie.

De aceea, Sfânta Biserică cheamă din nou și din nou pe fiii săi să nu se îndepărteze de Dumnezeu, ci să caute ajutorul Lui, cât încă este timp, pentru ca harul lui Dumnezeu să păzească familiile noastre, să întărească inimile și să ne apere de tot răul.

De asemenea, Mănăstirea Sfântul Arhanghel din satul Rămazan îi invită pe toți credincioșii ortodocși ca în fiecare sâmbătă și duminică să participe la rugăciunile pentru sănătate și pentru ocrotire de tot răul. Veniți împreună cu familiile voastre, aduceți copiii și nepoții, pomeniți numele celor vii și adormiți. Rugăciunea comună a Bisericii are o mare putere atunci când este făcută cu credință și nădejde în ajutorul lui Dumnezeu. Să nu amânăm apropierea de Dumnezeu, pentru că timpul potrivit pentru suflet este întotdeauna acum.

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh!

Iubiți frați și surori întru Domnul!

Astăzi Sfânta Biserică ne îndreaptă privirea către icoana făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu „Înmuierea inimilor împietrite”. Când privim această icoană, vedem pe Maica Domnului al cărei suflet este străpuns de săbiile durerii. Ne amintim de cuvintele Dreptului Simeon Primitorul de Dumnezeu: „Și prin sufletul tău va trece sabie”. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a trăit cea mai mare durere pe care o poate cunoaște o mamă, văzând pătimirile, Crucea și moartea dumnezeiescului Său Fiu. Dar această icoană nu ne vorbește numai despre suferințele Maicii Domnului. Ea ne vorbește și despre propriile noastre inimi.

De multe ori, venind la biserică, îi cerem lui Dumnezeu să-i schimbe pe ceilalți. Ne rugăm ca vecinul să se îndrepte, ca rudele să înceteze certurile, ca fiii și fiicele noastre să devină mai ascultători, ca soțul sau soția să fie mai buni. Însă rareori ne gândim că, înainte de toate, noi înșine avem nevoie de vindecare. Icoana „Înmuierea inimilor împietrite” ne-a fost dăruită tocmai pentru ca, prin rugăciunile Maicii Domnului, Dumnezeu să ne vindece de propria noastră asprime, mândrie, iritare și răutate. Cea mai grea luptă din viață nu este împotriva păcatelor altora, ci împotriva propriilor noastre păcate.

Câte supărări purtăm în inimă ani de zile! Câte cuvinte grele rostim în clipele de mânie! De câte ori îi judecăm pe cei din jur, ne amintim vechi neînțelegeri, invidiem sau ne bucurăm de necazurile altora! Se întâmplă ca oameni din același sat să locuiască gard în gard și să nu-și vorbească ani întregi. Se întâmplă ca frați și surori să devină străini din pricina unei bucăți de pământ, a unei moșteniri sau a unei vechi supărări. Dar orice răutate îl distruge mai întâi pe cel care o poartă în suflet. Ea este asemenea unui vierme care roade lemnul pe dinăuntru. De aceea, astăzi Maica Domnului pare să-i spună fiecăruia dintre noi: „Nu privi mai întâi la păcatele altora, ci privește în propria ta inimă. Este în ea dragoste? Este pace? Este iertare?”

Nu întâmplător tocmai acum începe Postul Sfinților Apostoli. Mulți oameni, atunci când aud cuvântul „post”, se gândesc imediat doar la mâncare: ce este îngăduit și ce nu este îngăduit să mănânce. Dar Biserica ne învață că adevăratul post începe nu din stomac, ci din inimă. Domnul spune limpede în Sfânta Evanghelie că nu ceea ce intră în gură îl spurcă pe om, ci ceea ce iese din ea. Poți să te abții de la carne, lapte și brânză, dar să-i judeci în fiecare zi pe cei din jur. Poți să postești cu strictețe și în același timp să-i rănești pe cei din casă, să te mânii, să vorbești de rău și să răspândești vrajbă. Un astfel de post nu aduce folos sufletului.

Sfinții Părinți spuneau că este mai bine să mănânci din neputință ceva de dulce decât să-ți „mănânci” aproapele prin cuvinte rele. Și tocmai aceasta se întâmplă adesea. Nu mâncăm carne, dar ne „mâncăm” unii pe alții prin judecată, bârfă, grosolănie, invidie și reproșuri neîncetate. De aceea, una dintre cele mai importante nevoințe ale postului este să învățăm să nu ne mai „mâncăm” unii pe alții. Să învățăm să păstrăm pacea în familie, răbdarea în relațiile cu semenii și bunătatea în cuvintele noastre. Dacă în timpul postului omul încetează să judece, încetează să se certe, învață să ierte și să-i ajute pe cei din jur, atunci un asemenea post este bineplăcut lui Dumnezeu.

Acum este vară. Fiecare are grijile și ostenelile sale: grădini, livezi, vii și ogoare. Fiecare știe că, dacă buruienile nu sunt smulse la timp, ele vor înăbuși plantele bune și nu va exista roadă. La fel se întâmplă și cu sufletul nostru. Dacă nu smulgem la timp supărarea, ea se transformă în ură. Dacă nu oprim iritarea, ea se prefăce în mânie. Dacă nu luptăm cu invidia, aceasta ne va răpi pacea și bucuria. Postul este vremea plivirii duhovnicești, vremea curățirii inimii de tot ceea ce ne împiedică să trăim creștinește.

De aceea, în aceste zile sfinte să-i cerem Preasfintei Născătoare de Dumnezeu nu doar să-i schimbe pe ceilalți, ci mai întâi să ne schimbe pe noi înșine. Să ne rugăm: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, înmoaie inima mea împietrită, învață-mă să iert, învață-mă să iubesc, izbăvește-mă de răutate, de mânie și de mândrie.” Dacă inima noastră va deveni mai bună, atunci și familia noastră va deveni mai bună. Dacă va fi pace în familie, va fi pace și între vecini. Iar dacă Hristos va locui în inimile oamenilor, atunci și viața din jurul nostru va deveni mai luminoasă.

Fie ca Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, prin rugăciunile Sale, să înmoaie inimile noastre, să împace pe cei învrăjbiți, să ne întărească în postul care începe și să ne ajute să-l petrecem nu numai în înfrânarea de la mâncare, ci mai ales în dragoste, pace și pocăință.

Amin.

Ieromonahul Nazarie
Mănăstirea „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”
satul Rămăzan

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh!

Iubiți frați și surori întru Domnul!

Astăzi ne-am adunat în sfânta biserică pentru a slăvi cea mai mare taină a credinței noastre ortodoxe: pe Unicul Dumnezeu în Trei Persoane – Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Astăzi este marele praznic al Sfintei Treimi, ziua Cincizecimii și ziua de naștere a Bisericii lui Hristos. Nu întâmplător Biserica numește această zi una dintre cele mai mari sărbători ale anului. Dacă Nașterea Domnului a descoperit lumii pe Mântuitorul, dacă Învierea lui Hristos a biruit moartea, atunci Cincizecimea a descoperit oamenilor lucrarea harului Sfântului Duh și plinătatea Noului Legământ.

Am auzit astăzi în Sfânta Evanghelie și în citirile apostolice cum Domnul Și-a împlinit făgăduința. Înainte de Înălțarea Sa la cer, Domnul nostru Iisus Hristos le-a poruncit ucenicilor să nu plece din Ierusalim, ci să aștepte făgăduința Tatălui. Apostolii nu înțelegeau încă pe deplin ceea ce avea să se întâmple. Erau oameni simpli – pescari, lucrători, oameni fără bogății și fără putere lumească. Dar tocmai pe ei i-a ales Domnul, pentru că lui Dumnezeu nu-I trebuie cei puternici ai lumii acesteia, ci cei curați cu inima.

Și iată că, după zece zile de la Înălțare și după cincizeci de zile de la Paști, s-a săvârșit o mare minune. Din cer s-a auzit un vuiet ca de vânt puternic, iar deasupra capetelor apostolilor s-au arătat limbi ca de foc și Sfântul Duh S-a pogorât peste ei. Atunci s-a întâmplat ceva uimitor: cei care ieri se temeau au devenit astăzi neînfricați; cei care ieri stăteau ascunși în spatele ușilor încuiate au ieșit să propovăduiască lumii întregi; cei care ieri erau oameni simpli au devenit învățători ai universului. Aceasta a făcut-o Sfântul Duh. De aceea sărbătoarea de astăzi ne amintește un adevăr foarte important: omul fără Dumnezeu este slab, iar cu Dumnezeu este capabil de lucruri mari.

Fraților și surorilor! Pentru a înțelege profunzimea acestei sărbători, să ne amintim de Vechiul Testament. Când Domnul a scos poporul lui Israel din robia Egiptului, l-a adus la Muntele Sinai. Acolo s-a arătat slava lui Dumnezeu, acolo au fost tunete și fulgere, acolo Moise a primit tablele Legii și acolo s-a încheiat Legământul dintre Dumnezeu și oameni. Domnul a dat poruncile Sale și a arătat calea vieții. Acesta a fost Vechiul Legământ.

Dar timpul a trecut, iar oamenii au încălcat mereu Legea. Ei știau ce este binele, dar adesea făceau răul. Cunoșteau poruncile, dar nu aveau puterea să le împlinească deplin. De aceea Dumnezeu, în iubirea Sa nemărginită, nu a părăsit omenirea. L-a trimis în lume pe Unul-Născut Fiul Său. Domnul Iisus Hristos a venit să mântuiască omul. El nu a venit să desființeze Legea lui Moise, ci să o împlinească. El a adus Noul Legământ – legământul iubirii, al harului și al mântuirii. Prin Cruce, prin Golgota și prin Învierea Sa, Domnul a deschis oamenilor calea spre Împărăția Cerurilor.

Dar nici aceasta nu a fost încă deplina împlinire a iconomiei dumnezeiești. Era nevoie ca Sfântul Duh să Se pogoare peste Biserică și ca harul lui Dumnezeu să înceapă să lucreze în inimile oamenilor. Tocmai aceasta s-a întâmplat în ziua Cincizecimii. De aceea sărbătoarea de astăzi poate fi numită ziua împlinirii făgăduințelor dumnezeiești. Ceea ce a fost vestit lui Moise, prorocilor și drepților Vechiului Testament și-a găsit astăzi plinătatea. Legea a fost dată prin Moise. Harul și adevărul au venit prin Domnul Iisus Hristos. Iar puterea de a trăi după acest adevăr a fost dăruită prin Sfântul Duh.

Iată de ce această sărbătoare este atât de importantă pentru fiecare creștin ortodox.

Fraților și surorilor! Dar ce este Sfânta Treime? Este cea mai mare taină a credinței noastre. Noi mărturisim un singur Dumnezeu în Trei Ipostasuri. Dumnezeu Tatăl este Creatorul fără de început al cerului și al pământului. Dumnezeu Fiul este Domnul nostru Iisus Hristos, Care a venit în lume pentru mântuirea noastră. Dumnezeu Duhul Sfânt este Mângâietorul, Sfințitorul și Dătătorul de viață. Cuvântul „ipostas” poate părea dificil, dar sensul său este simplu: înseamnă Persoană. Trei Persoane dumnezeiești, dar nu trei dumnezei. După cum soarele are lumină și căldură, rămânând un singur soare, tot astfel Dumnezeu este unul după ființa Sa, deși Se descoperă nouă ca Tată, Fiu și Sfânt Duh. Mintea omenească nu poate cuprinde pe deplin această taină, dar inima credincioasă o primește cu evlavie și dragoste.

Astăzi stăm într-o biserică împodobită cu verdeață. Priviți în jur: ramuri verzi, frunze tinere, iarbă proaspătă. Nu întâmplător Biserica păstrează această tradiție veche. Verdele este culoarea vieții, a speranței și a înnoirii duhovnicești. După iarna rece, pământul se acoperă din nou cu verdeață, totul prinde viață și se umple de putere. Tot astfel și sufletul omului fără Dumnezeu este asemenea unui pământ uscat. Dar când vine harul Sfântului Duh, sufletul învie. În el apar credința, dragostea, pacea și dorința de a face binele.

Deosebit de apropiată poporului nostru este tradiția aducerii în biserică a ramurilor de nuc. Frunzele largi ale nucului ne amintesc de acoperământul lui Dumnezeu. Ele par să ne umbrească, așa cum Domnul îl acoperă pe om cu mila Sa. Astăzi întreaga biserică seamănă cu o grădină a Raiului. Și aceasta este foarte simbolic, pentru că Sfântul Duh îl întoarce pe om la ceea ce s-a pierdut prin căderea în păcat. El ne întoarce la Dumnezeu și la viața veșnică.

Fraților și surorilor! Ieri Biserica a săvârșit Sâmbăta Moșilor de vară. Ne-am rugat pentru părinții, bunicii, rudele și binefăcătorii noștri, pentru toți creștinii ortodocși adormiți din veac. Dar nu trebuie să credem că pomenirea celor adormiți se face doar o dată pe an. Dragostea nu are termen. Dacă ne iubim părinții, să ne rugăm pentru ei. Dacă îi iubim pe cei apropiați, să-i pomenim. Dacă ne iubim rudele adormite, să dăm pomelnice, să facem milostenie și să aducem jertfa cea fără de sânge la Sfânta Liturghie.

De ce este atât de important? Pentru că după moarte omul nu mai poate aduce pocăință, nu-și mai poate schimba viața și nu-și mai poate îndrepta greșelile. Dar noi putem să ne rugăm pentru el, putem cere mila lui Dumnezeu și putem aduce pentru el rugăciuni și fapte bune. De aceea Biserica nu-și uită niciodată fiii adormiți și nici noi nu trebuie să-i uităm.

Astăzi mulți dintre noi își amintesc de părinți, de soți, de copii, de frați și de surori. Să ne amintim că dragostea este mai puternică decât moartea. Dragostea continuă și dincolo de hotarele vieții pământești. Rugăciunea noastră ajunge la cei care nu mai sunt lângă noi. Credem că sufletele celor adormiți se află în mâinile lui Dumnezeu. Credem că sfinții se roagă pentru întreaga lume. Credem că Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil stau înaintea Tronului lui Dumnezeu.

Nu întâmplător mănăstirea noastră poartă numele acestor mari Arhangheli. Arhanghelul Mihail este apărătorul credinței și biruitorul puterilor întunericului. Arhanghelul Gavriil este vestitorul mântuirii și al voii lui Dumnezeu. Ne adresăm lor în rugăciuni și le cerem mijlocirea înaintea Domnului. Dar scopul final al rugăciunii noastre este Dumnezeu Însuși: ca Domnul să ne ierte păcatele, să odihnească sufletele celor adormiți și să ne dăruiască tuturor Împărăția Cerurilor.

Iar acum, după bucuria Cincizecimii, Biserica ne amintește și de un alt lucru important. În curând începe Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. De ce a rânduit Biserica acest post după Cincizecime? Pentru că apostolii, după ce au primit pe Sfântul Duh, s-au pregătit pentru marea lor slujire prin rugăciune și înfrânare.

Postul nu este necesar lui Dumnezeu. Postul este necesar nouă. El ne ajută să ne vedem păcatele, să luptăm împotriva patimilor și să-L punem pe Dumnezeu pe primul loc în viața noastră. Astăzi mulți sunt gata să lucreze pe câmp de dimineață până seara, să suporte căldura, oboseala și lipsurile pentru recolta viitoare. Dar suntem noi gata să lucrăm pentru sufletul nostru? Suntem gata să renunțăm la ceea ce este de prisos pentru Hristos? Suntem gata să dedicăm mai mult timp rugăciunii și citirii Sfintei Evanghelii? Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă dacă își pierde sufletul?

A venit luna iunie. A început vara. Încep muncile câmpului, grijile și ostenelile. Dar, în mijlocul tuturor preocupărilor pământești, să ne amintim de veșnicie. Să ne amintim de Dumnezeu, de Sfânta Treime, de cei adormiți ai noștri și de postul care urmează. Să ne amintim că viața noastră pământească este doar un drum către Patria Cerească.

Iar harul Sfântului Duh, Care S-a pogorât peste apostoli în ziua Cincizecimii, să întărească pe fiecare dintre noi. Domnul să binecuvânteze casele și familiile noastre. Rugăciunile Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil să ne păzească de tot răul. Domnul să dăruiască iertare rudelor noastre adormite. Și pe toți să ne învrednicească de mântuirea cea veșnică și de bucuria Împărăției Cerurilor, unde neîncetat este slăvită Preasfânta și de Viață Făcătoarea Treime – Tatăl și Fiul și Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Amin.

Harul Cincizecimii: Sărbătoarea Troiței la Mănăstirea Ramazan