În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh!
Iubiți frați și surori întru Domnul!
Astăzi Sfânta Biserică ne îndreaptă privirea către icoana făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu „Înmuierea inimilor împietrite”. Când privim această icoană, vedem pe Maica Domnului al cărei suflet este străpuns de săbiile durerii. Ne amintim de cuvintele Dreptului Simeon Primitorul de Dumnezeu: „Și prin sufletul tău va trece sabie”. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a trăit cea mai mare durere pe care o poate cunoaște o mamă, văzând pătimirile, Crucea și moartea dumnezeiescului Său Fiu. Dar această icoană nu ne vorbește numai despre suferințele Maicii Domnului. Ea ne vorbește și despre propriile noastre inimi.
De multe ori, venind la biserică, îi cerem lui Dumnezeu să-i schimbe pe ceilalți. Ne rugăm ca vecinul să se îndrepte, ca rudele să înceteze certurile, ca fiii și fiicele noastre să devină mai ascultători, ca soțul sau soția să fie mai buni. Însă rareori ne gândim că, înainte de toate, noi înșine avem nevoie de vindecare. Icoana „Înmuierea inimilor împietrite” ne-a fost dăruită tocmai pentru ca, prin rugăciunile Maicii Domnului, Dumnezeu să ne vindece de propria noastră asprime, mândrie, iritare și răutate. Cea mai grea luptă din viață nu este împotriva păcatelor altora, ci împotriva propriilor noastre păcate.
Câte supărări purtăm în inimă ani de zile! Câte cuvinte grele rostim în clipele de mânie! De câte ori îi judecăm pe cei din jur, ne amintim vechi neînțelegeri, invidiem sau ne bucurăm de necazurile altora! Se întâmplă ca oameni din același sat să locuiască gard în gard și să nu-și vorbească ani întregi. Se întâmplă ca frați și surori să devină străini din pricina unei bucăți de pământ, a unei moșteniri sau a unei vechi supărări. Dar orice răutate îl distruge mai întâi pe cel care o poartă în suflet. Ea este asemenea unui vierme care roade lemnul pe dinăuntru. De aceea, astăzi Maica Domnului pare să-i spună fiecăruia dintre noi: „Nu privi mai întâi la păcatele altora, ci privește în propria ta inimă. Este în ea dragoste? Este pace? Este iertare?”
Nu întâmplător tocmai acum începe Postul Sfinților Apostoli. Mulți oameni, atunci când aud cuvântul „post”, se gândesc imediat doar la mâncare: ce este îngăduit și ce nu este îngăduit să mănânce. Dar Biserica ne învață că adevăratul post începe nu din stomac, ci din inimă. Domnul spune limpede în Sfânta Evanghelie că nu ceea ce intră în gură îl spurcă pe om, ci ceea ce iese din ea. Poți să te abții de la carne, lapte și brânză, dar să-i judeci în fiecare zi pe cei din jur. Poți să postești cu strictețe și în același timp să-i rănești pe cei din casă, să te mânii, să vorbești de rău și să răspândești vrajbă. Un astfel de post nu aduce folos sufletului.
Sfinții Părinți spuneau că este mai bine să mănânci din neputință ceva de dulce decât să-ți „mănânci” aproapele prin cuvinte rele. Și tocmai aceasta se întâmplă adesea. Nu mâncăm carne, dar ne „mâncăm” unii pe alții prin judecată, bârfă, grosolănie, invidie și reproșuri neîncetate. De aceea, una dintre cele mai importante nevoințe ale postului este să învățăm să nu ne mai „mâncăm” unii pe alții. Să învățăm să păstrăm pacea în familie, răbdarea în relațiile cu semenii și bunătatea în cuvintele noastre. Dacă în timpul postului omul încetează să judece, încetează să se certe, învață să ierte și să-i ajute pe cei din jur, atunci un asemenea post este bineplăcut lui Dumnezeu.
Acum este vară. Fiecare are grijile și ostenelile sale: grădini, livezi, vii și ogoare. Fiecare știe că, dacă buruienile nu sunt smulse la timp, ele vor înăbuși plantele bune și nu va exista roadă. La fel se întâmplă și cu sufletul nostru. Dacă nu smulgem la timp supărarea, ea se transformă în ură. Dacă nu oprim iritarea, ea se prefăce în mânie. Dacă nu luptăm cu invidia, aceasta ne va răpi pacea și bucuria. Postul este vremea plivirii duhovnicești, vremea curățirii inimii de tot ceea ce ne împiedică să trăim creștinește.
De aceea, în aceste zile sfinte să-i cerem Preasfintei Născătoare de Dumnezeu nu doar să-i schimbe pe ceilalți, ci mai întâi să ne schimbe pe noi înșine. Să ne rugăm: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, înmoaie inima mea împietrită, învață-mă să iert, învață-mă să iubesc, izbăvește-mă de răutate, de mânie și de mândrie.” Dacă inima noastră va deveni mai bună, atunci și familia noastră va deveni mai bună. Dacă va fi pace în familie, va fi pace și între vecini. Iar dacă Hristos va locui în inimile oamenilor, atunci și viața din jurul nostru va deveni mai luminoasă.
Fie ca Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, prin rugăciunile Sale, să înmoaie inimile noastre, să împace pe cei învrăjbiți, să ne întărească în postul care începe și să ne ajute să-l petrecem nu numai în înfrânarea de la mâncare, ci mai ales în dragoste, pace și pocăință.
Amin.
Ieromonahul Nazarie
Mănăstirea „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”
satul Rămăzan
