Cum intră omul în Biserică?
De ce Biserica nu este niciodată închisă? Pentru că închisă poate fi clădirea bisericii, dar Biserica este Hristos. Este comuniunea vie a omului cu Dumnezeu. De aceea omul intră în Biserică nu doar atunci când trece pragul templului. El intră în ea deja din clipa în care apare dorința de a merge la Dumnezeu. Chiar și gândul: „vreau să intru în biserică”, „vreau să mă rog”, „am nevoie de Dumnezeu” - este deja o mișcare a sufletului către Hristos. Și dacă omul a ajuns la biserică, chiar dacă ușile sunt închise, nu se poate spune că a rămas în afara Bisericii. Pentru că el a venit acolo cu inima. Ceva l-a atras spre Dumnezeu. Iar dacă omul este atras spre Dumnezeu, înseamnă că el este deja aproape de El.
Hristos nu Se închide de om cu un lacăt. Totul începe înăuntru. Din momentul în care sufletul, în toată agitația vieții, începe dintr-odată să-L caute pe Hristos. Și este foarte important să înțelegem asta: dacă omul este atras spre biserică, înseamnă că sufletul lui încă este viu. Chiar dacă omul este păcătos, chiar dacă nu a mai fost de mult la biserică, chiar dacă îi este greu sau rușine să vină - însăși dorința de a merge la Dumnezeu arată deja că Dumnezeu îi atinge inima. Pentru că omul nu începe singur să-L caute pe Dumnezeu, dacă Dumnezeu nu îl cheamă mai întâi.
Dar aici există și o altă parte, mult mai serioasă. De ce se întâmplă atunci ca pentru un om Biserica să devină închisă? Pentru că Biserica nu se închide prin ușile templului, ci prin starea inimii omului. Când omul nu mai este atras spre Dumnezeu, când nu mai vrea să se roage, nu mai vrea să meargă la biserică, nu mai vrea să fie aproape de Hristos - atunci începe să iasă din Biserică. Mai întâi înăuntrul lui, iar apoi și prin toată viața sa. Și asta se întâmplă treptat. La început omul amână rugăciunea, apoi amână biserica, apoi se obișnuiește să trăiască fără Dumnezeu, iar după aceea și sufletul începe să se răcească. Și atunci chiar și o biserică deschisă i se pare omului străină și inutilă.
Cel mai înfricoșător nu este atunci când biserica este încuiată. Cel mai înfricoșător este atunci când inima este închisă pentru Hristos. Pentru că atât timp cât omul mai este atras măcar puțin spre biserică - încă totul este viu. Atât timp cât are dorința să se roage, să vină la biserică, să stea înaintea lui Dumnezeu - Biserica este deschisă pentru el. Și de această dorință omul trebuie să se țină. Să nu o amâne, să nu o înăbușe cu griji și obiceiuri. Pentru că prin această dorință Dumnezeu îl cheamă pe om la Sine. Biserica nu îi este necesară omului doar ca tradiție sau obicei. Omul are nevoie de Hristos. Iar Biserica este locul unde sufletul învață din nou să trăiască alături de Dumnezeu.
